MALPRAXISUL MEDICAL PARTICULARITĂłILE

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINłE ADMINISTRATIVE
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
MALPRAXISUL MEDICAL
PARTICULARITĂłILE RĂSPUNDERII CIVILE
MEDICALE
ÎNDRUMĂTOR ŞTIINłIFIC
Prof. univ. dr. ION LULĂ
DOCTORAND
GABRIEL ADRIAN NĂSUI
TIMIŞOARA

2
Teza de doctorat cu tema ”Malpraxisul medical - particularitaŃile răspunderii civile
medicale” este structurată pe patru capitole (Natura juridică şi conŃinutul raportului medic
pacient, Temeiul juridic al răspunderii civile medicale, ParticularităŃile răspunderii civile
medicale şi Concluzii) şi îşi propune să clarifice natura contractuală sau legală a raportului
juridic medic pacient precum şi condiŃiile angajării răspunderii medicului şi a unităŃilor
sanitare în cazul malpraxisului medical.
Capitolul I (Natura juridică şi conŃinutul raportului medic pacient), structurat pe trei
secŃiuni
1
, prezintă tipurile de servicii medicale reglementate potrivit dreptului român,
analizează raportul juridic medic pacient şi pune în discuŃie natura juridică a relaŃiei medic
pacient.
În acest capitol sunt tratate obligaŃiile ce revin medicului în cadrul raportului juridic
medic pacient, obligaŃii corelative drepturilor pacienŃilor. Principala obligaŃie reŃinută în
sarcina medicului este obligaŃia de îngrijire – adică de a acorda îngrijiri atente, conştiincioase
şi conforme cu datele actuale ale ştiinŃei. Orice persoană are dreptul de a primi îngrijirile cele
mai potrivite şi de a beneficia de terapii a căror eficacitate este recunoscută şi care garantează
cea mai bună securitate sanitară în comparaŃie cu cunoştinŃele medicale confirmate în vederea
diagnosticării bolii, a stabilirii tratamentului şi a vindecării sau a îmbunătăŃirii stării de
sănătate a pacientului.
SusŃinem că de regulă medicul se obligă faŃă de pacient la o obligaŃie de mijloace,
respectiv se obligă să ia deciziile şi hotărârile cu caracter medical, având în vedere drepturile
şi interesele pacientului şi principiile medicale general acceptate, pentru a preveni sau trata
boala. ObligaŃia de îngrijire presupune că medicul are obligaŃia de a îngriji pacientul cu
atenŃia şi prudenŃa conferite de pregătirea sa profesională şi de nivelul obiectiv al
cunoştinŃelor în domeniu la acea dată. ObligaŃia de îngrijire cunoaşte două limite: nivelul
personal al cunoştinŃelor de specialitate şi nivelul obiectiv al ştiinŃei la acea dată. Cele două
limitări fac ca rezultatul actului medical să nu poată fi garantat.
Prin excepŃie de la obligaŃia de mijloace, în sarcina medicului se poate naşte o
obligaŃie de rezultat fie prin voinŃa părŃilor, fie prin natura prestaŃiei fie în temeiul legii. În
cazul chirurgiei estetice obligaŃia medicului este una de rezultat. Înşăşi raŃiunea operaŃiei
estetice – de a înlocui ceva normal, dar apreciat cu inestetic, cu altceva de o anumită
dimensiune, de o anumită formă sau de a corecta într-un anumit fel corpul uman presupune că
1
SecŃiunea 1 - Prezentarea serviciilor medicale, SecŃiunea 2 - Raportul juridic medical şi SecŃiunea 3 - Natura
juridică a relaŃiei medic pacient

3
pacientul doreşte să obŃină un rezultat anume, concret şi uşor cuantificabil. VoinŃa pacientului
este de a corecta o anumită porŃiune a corpului, în limite avute în vedere de pacient la
prezentarea la estetician.
De asemenea când prestaŃia furnizată de către practician este de natură să excludă
orice risc, obligaŃia medicului este de rezultat. Astfel se arată că atunci când prejudiciul
rezultă din îngrijirile curente, folosind tehnici fiabile şi probate jurisprudenŃa impune o
obligaŃie de rezultat. Acest aspect priveşte activităŃile curente, distincte ale practicii actului
medical, cum ar fi spre exemplu analizele de laborator sau efectuarea unor injecŃii
pacientului. Când este vorba despre analize curente (numărarea globulelor roşii sau a
globulelor albe, formula sanguină, dozajul ureei sau al colesterolului) medicul este Ńinut de o
obligaŃie de rezultat, căci el trebuie să garanteze “fiabilitatea rezultatului”.
Legea poate impune repararea de plin drept a daunelor cauzate prin activitatea
medicală. Astfel vaccinările obligatorii au fost pentru legiuitor o primă ocazie de a institui
obligaŃia de îngrijire de rezultat
2
.
Alături de obligaŃia de îngrijire este tratată şi obligaŃia de securitate care impune
asigurarea integrităŃii corporale şi a sănătăŃii pacientului în cursul actului medical. Această
obligaŃie se referă la folosirea corectă a tehnicii medicale, la supravegherea bolnavului în
cursul efectuării actului medical, sau la contractarea unor infecŃii în cursul spitalizării sau a
efectuarii actului medical, urmare a condiŃiilor precare de igienă (infecŃii nozocomiale).
Securitatea actului medical reprezintă o exigenŃă legitimă a oricărei persoane care
înŃelege să apeleze la un medic. Securitatatea actului medical poate constitui o prezumŃie de
calitate a actului medical şi în multe situaŃii circumstanŃiază caracterul intuitu personae al
actului medical.
ObligaŃia de securitate este o obligaŃie profesională, fiind inerentă exerciŃiului
anumitor profesii. Când exerciŃiul unei profesii reprezintă o activitate lucrativă pentru un om,
dar aceea activitate este periculoasă, nocivă pentru alŃii, pentru a se permite exerciŃiul
acesteia împotriva pericolelor pe care le prezintă, se impune din partea titularului său să
repare prejudiciile create. Riscurile la care sunt expuse persoanele prin exerciŃiul respectivei
profesii, riscuri la care nu ar fost expuse în mod normal, reprezintă cauza principală a naşterii
acestei obligaŃii de securitate în sarcina profesionistului.
2
Legea nr. 649 din 20 noiembrie 2001 pentru aprobarea OrdonanŃei Guvernului nr. 53/2000 privind
obligativitatea raportării bolilor şi a efectuării vaccinărilor publicată în Monitorul Oficial nr. 773 din 4
decembrie 2001

4
ObligaŃia de securitate este accesorie unei obligaŃii principale – obligaŃia de a acorda
îngriji medicale pacientului. Cât priveşte calificarea obligaŃiei de securitate, se susŃine că
aceasta este ca regulă o obligaŃie de mijloace, existând însă situaŃii în care suntem în prezenŃa
unei obligaŃii de securitate de rezultat. Există o asemenea obligaŃie de securitate de rezultat în
cazul infecŃiilor nosocomiale – în sarcina unităŃilor sanitare. Potrivit art 644 alin 1 lit a din
Legea nr 95/2006 unităŃile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii
medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în situaŃia în
care acestea sunt consecinŃa infecŃiilor nosocomiale, cu excepŃia cazului când se dovedeşte o
cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituŃie. Rezultă că în afara cauzei străine
exoneratoare existenŃa infecŃiei nosocomiale prezumă irefragabil culpa unităŃilor sanitare.
Există de asemenea obligaŃii de securitate – în afara oricărei culpe, care angajează
răspunderea obiectivă, bazată pe garantarea comportamentului dispozitivelor medicale cu
defecte. ObligaŃia de securitate de rezultat a unităŃilor sanitare în cazul comportamentului
dispozitivelor medicale pentru vicii ascunse este reglementată de art 646 din Legea nr
95/2006 – unităŃile sanitare răspund pentru prejudiciile produse pacientilor in activitatea de
preventie, diagnostic si tratament, generate in mod direct sau indirect de viciile ascunse ale
echipamentelor si dispozitivelor medicale, substanŃelor medicamentoase şi materiale sanitare,
în perioada de garanŃie.
Alături de aceste situaŃii există o obligaŃie de securitate de rezultat şi în cazul
contaminării prin sânge ( art 19 al 1 lit a şi art 26 din Legea nr 282/2005 privind privind
organizarea activităŃii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de
origine umană). Răspunderea centrelor de transfuzie este obiectivă, bazată pe garantarea
calităŃii sângelui transfuzat, în lipsa oricărei culpe.
De asemenea lipsa de supraveghere a pacientului poate cauza acestuia vătămări.
Există o obligaŃie de supraveghere specială în cazul pacienŃilor cu afecŃiuni psihice – care pot
să îşi cauzeze lor sau altor pacienŃi vătămări precum şi în cazul supravegherii postoperatorii –
până când pacientul este în stare să se administreze singur, în siguranŃă.
Referitor la obligaŃia de informare în teză se reŃine că pacientul are dreptul de a fi
informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
Pacientul corect informat poate să accepte sau să refuze serviciul medical. Obiectivul este de
a permite pacientului să dispună de toate datele necesare pentru înŃelegerea situaŃiei sale şi să
clarifice luarea deciziei sale, cu scopul de a fi în măsură să consimtă liber şi edificat la actele
medicale şi tratamentele înfăŃişate. Informarea medicală trebuie să se poarte asupra naturii

5
exacte a îngrijirilor sau investigaŃiilor propuse, asupra consecinŃelor acestor îngrijiri şi asupra
existenŃei de alternative terapeutice care permit pacientului să aleagă. Dreptul la informare al
pacientului are două componente esenŃiale: dreptul de a fi informat cu privire la serviciile
medicale disponibile (publicitatea serviciilor de sănătate) şi dreptul de a fi informat, după ce a
apelat la un furnizor de servicii medicale, cu privire la propria stare de sănătate.
ObligaŃia de informare nu trebuie înŃeleasă în sensul că medicul are obligaŃia de a
obŃine consimŃământul pacientului său cu privire la efectuarea actului medical, rezultatul
informării nefiind obŃinerea consimŃământului informat, ci transmiterea tuturor informaŃiilor
necesare pacientului în vederea exprimării unui consimŃământ informat. Fiind în prezenŃa
unei obligaŃii de rezultat sarcina probei, a împrejurării că pacientul a fost corect şi complet
informat revine medicului.
Referitor la obligaŃiile de confidentialitate, de respectare a vieŃii private şi de
nediscriminare între pacienŃi în teză se reŃine că obligaŃia de confidenŃialitate a medicului
presupune respectarea secretului profesional din partea medicului şi a celuilalt personal
medical
3
. Suntem în prezenŃa unei obligaŃii negative, de a nu face. Datele medicale cu
caracter personal sunt cele care fac obiectul obligaŃiei de confidenŃialitate ce revine
personalului medical. Respectarea dreptului la confidentialitate derivă, în primul rând din
necesitatea respectării autonomiei persoanei. InformaŃiile medicale Ńin de viaŃa intimă a
persoanei şi nu trebuie făcute publice decât cu acordul celui în cauză. Dreptul la viaŃă privată,
precum şi respectul demnităŃii persoanei, presupun înainte de toate, interzicerea publicităŃii
vieŃii private sau a elementelor acesteia, fără acordul titularului, cu excepŃia cazurilor anume
prevăzute de lege. Medicul prin natura profesiei sale are acces la o dublă intimitate a
pacientului: aceea a corpului pacientului şi aceea a relaŃiilor de familie sau sociale.
Este tratată natura contractuală şi respectiv legală a raportului juridic medic pacient,
denumind acord medical – actul juridic încheiat între medic şi pacient. „Medicul are obligaŃia
de a acorda asistenŃă medicală sau îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă a acceptat-o
în prealabil ca pacient”. Aceste dispoziŃii se regăsesc în art. 652 alin 1 din Legea nr. 95/2006
şi constituie fundamentul acordului medical, a convenŃiei care se naşte între medic şi pacient.
Nu va exista un acord medical în situaŃia prevăzută de art. 652 alin 3 din Legea nr.
95/2006, atunci când medicul are obligaŃia de a accepta pacientul - în situaŃii de urgenŃă, când
lipsa asistenŃei medicale poate pune în pericol, în mod grav şi ireversibil, sănătatea sau viaŃa
3
A.B. Trif, V. Astărăstoaie – Responsabilitatea juridică medicală în România, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p
293