Arta romană ca propagandă în Imperiul Târziu

Dragomir Simona-Georgiana
Anul I – Semestrul I
Master
Interfețe Culturale în Preistorie și Antichitate
2018-2019
Exercițiul puterii în Imperiul Roman Târziu
Monumente publice ale artei romane

Propaganda romană exercitată prin artă
Arta romană, în marea ei măsură poate fi caracterizată printr-un singur cuvant, anume
propagandă, care de-a lungul istoriei a fost mai mult sau mai puțin directă, rolul artei fiind de la
bun început acela de stabilizator și liant al puterii și reputației unei anumite persoane.
1
C.W.Morris – „Civilizația umană depinde de semne și sisteme de semne
(1938)........opera de artă luată ca un întreg este o structură semnificantă ce desemnează clasa de
obiecte sau situații care posedă caracteristicile pe care aceasta le are.”
2
(1939)
Evident, asta nu înseamnă că romanii nu foloseau arta în scopul său adevărat, aici fiind
prezentă ceea ce poartă numele de artă apolitică, caracterizată prin obiecte cu care oamenii își
împodobeau casele, grădinile, pereții etc. alături de copii de statui grecești, dar chiar și în acest caz
erau evidente unele aluzii politice.
3
Un element comun tuturor perioadelor istorice este moneda, un exemplu clasic de propagandă
îmbinată cu artă, ocupând un loc foarte important în izvoarele materiale ce desemnează istoria
politică și socială.
4
Romanii au realizat că monedele pot fi atât un mijloc de schimb cât și un mijloc
simplu de răspândire a propagandei politice, de aici reieșind și faptul că aversul și reversul
monedelor erau frecvent schimbate.
Datorită faptului că romanii au început să folosească moneda drept mijloc de schimb mai târziu
decât grecii de exemplu, ale căror monede făceau parte din tradiție și se remarcau prin frumusețea
1
Hannestad N., Monumente publice ale artei romane, vol. I, ed. Meridiane, București, 1989, p. 6.
2
Ibidem.
3
Ibidem, pp. 6-7.
4
Ibidem, p. 8.

și detaliile prezente pe fețele monedelor, au înțeles posibilitățile ce vin odată cu folosirea unui
obiect de așa mici dimensiuni.
5
Începând să folosească moneda cu aproximativ 250 de ani mai
târziu față de greci, romanii le-au luat acestora modelele monetare, bătând monedele după
standardul grecesc și cu matrițe gravate de artiști greci, pe obiecte fiind însemnate diverse zeități
grecești, un exemplu în acest caz fiind didrahma ce pe avers îl avea pe Hercule iar pe revers îi avea
pe Romulus și Remus alături de Lupoaică, sub aceștia fiind trecut și termenul „ROMANO”,
6
(acest
lucru întâmplându-se în perioada republicii) dar treptat influența romană și-a făcut simțită prezența
și a acaparat inventarul numismatic reieșind totodată și diversele aluzii politice și/sau sociale. Pe
monede au început să apară diverse imagini victorioase, un exemplu foarte bun în acest caz fiind
cea batută în timpul lui Cornelius Sulla (138-78 î. Hr.) care a și recunoscut că scopul său este
dobândirea puterii absolute, astfel după victoria asupra regelui Mitriade în anul 82 î.Hr., consulul
este reprezentat pe monedă stând pe un car triumfal alături de coroane de lauri.
7
Printre toate reprezentările propagandistice își făceau loc totuși și unele modele
portretistice propriu-zise, ale strămoșilor, ale regilor importanți de mult apuși, formându-se astfel
un loc de seamă în patrimoniul cultural roman putând fiind plasate alături de reprezentările
numeroșilor zei. Au început totodată să apară și gravuri cu membrii decedati aparținând diverselor
familii importante din cadrul societății romane.. Aceste detalii, aparent mici și nesemnificative au
format, în chip contrar, cea mai revoluționară acțiune a timpului, prezicând de altfel și sfârșitul
republicii.
8
Alături de monede, alte monumente publice ale artei romane ce aveau un scop
propagandistic erau statuile, care din păcate s-au păstrat în număr mult mai mic, astfel toate
5
Ibidem, p. 13.
6
Ibidem, p. 24.
7
Ibidem, pp. 34-35.
8
Ibidem, p. 36.

creațiile arhitectonice vizibile la Roma în zilele noastre sunt făuriri ale Imperiului. (27 î.Hr. –
476/1453 d. Hr.)
9
Acestea glorificau diverse persoane, iar dacă construcția unei statui era comandată de stat, cinstea
reieșită în urma acestui act era mult mai mare.
10
Locul cel mai important în care putea fi pusă o
statuie, crescându-i și mai mult prestigiul, era Forul roman, lânga tribună.
În această categorie poate fi încadrat și arcul de triumf, după cum ne spune și Neils Hannestad,
acesta fiind o bază a statuii, ridicând totodată persoana respectivă deasupra muritorilor.
11
Dacă s-a consemnat mai sus că statuile nu s-au păstrat prea bine de-a lungul timpului, o
altă formă de artă este și mai fragilă și anume pictura, fiind cea mai trecătoare expresie artistică a
lumii antice. Avantajul picturii este acela că modalitățile de exprimare a simțului artistic sunt mult
mai variate și mai ușor de pus în practică, în comparație cu sculptura, dar în cazul de față rezistența
în fața timpului este drastic redusă.
În timpul republicii și imperiului, se realizau picturi cu scene de lupte, create cu ocazia victoriilor,
purtate cu mare stimă în procesiunile triumfale fiind mai apoi duse în temple, jucând un important
rol politic. Și în Grecia existau picturi ce înglobau un imens simț artistic istoric, de exemplu pictura
cu „Bătălia de la Maraton”, doar că în acest caz, grecii nu acordau un statut atât de important
acestor creații precum se întâmpla la Roma.
12
9
Ibidem, p. 44.
10
Ibidem, p. 45.
11
Ibidem, p. 48.
12
Ibidem, pp. 48-49.

Ar fi multe aspecte de menționat referitoare la arta romană, precum portretele oficiale sau
arcul de triumf al bătăliei de la Actium (31 î. Hr.) de exemplu, și multe altele, din timpul
Principatului (27 î.Hr. – 14 d. Hr.), din timpul dinastiei Iulio-Claudiene etc. dar cursul ne
încadrează din punct de vedere cronologic în Imperiul Roman Târziu, sau altfel spus, în perioada
Dominatului, regim început dupa încheierea crizei din 235-284, ce a durat până în anul 1453 la
asediul Constantinopolului.
Folosindu-mă într-o măsură mai mare sau mai mică, dar luând-o totuși drept un îndrumar,
tot de cartea lui Niels Hannestad, Monumente publice ale Artei Romane, vol. II, o să prezint unele
creații artistice din timpul regimului menționat mai sus.
Sarcofagul Ludovisi cu scene de luptă,
13
a fost datat la 250-260 și descoperit într-un
mormânt din apropierea Portei Tiburtina, cunoscută și ca Porta San Lorenzo, o poartă din Zidul
lui Aurelian.
14
Sarcofagul măsoară 1,53 m înălțime, fiind confecționat din marmură iar suprafața
obiectului este acoperită, în întregime, cu scene de luptă, fundalul nefiind vizibil.
Figura centrală de pe sarcofag este a unui tânăr militar roman, pe cal, ce se presupune că îl
simbolizează pe decedat, având totodată o față senină și mână dreapta imortalizată într-o pozitie
ce ar putea sugera un salut, un rămas-bun sau victoria.
15
Pe fruntea acestuia se observă într-o
manieră discretă o cruce, sau mai bine spus, un X, ce a fost interpretat ca un simbol al cultului
13
Hannestad N., Monumente publice ale Artei Romane, vol. II, ed. Meridiane, București, 1989, p. 254.
14
http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Gazetteer/Places/Europe/Italy/Lazio/Roma/Rome/_Texts/PLATOP*/Porta_
Tiburtina.html?fbclid=IwAR3tscrSL8wo_vATg7Y1NPzZ-AAiVI4Wq2KNIhwSS3tCZnJ7rgGLNBCJeWQ Accesat
la 14.01.2019, ora 15:20.
15
Couzin R., Death in a New Key: The Christian Turn of Roman Sarcophagi, University of Toronto, 2013, p. 342.